nemira

marți, 16 noiembrie 2010

SAVA NEGREAN - BRUDASCU



Sava Negrean Brudascu (n. 1947 în satul Buciumi, judetul Sălaj) este o interpretă de muzică populară ardelenească.
În repertoriu are în special piese din zona Sălajului, fiind născută în satul Buciumi. A fost deosebit apreciată si pentru cântecele încărcate de patriotism (“Doamne ocroteste-i pe români”, “Noi suntem români” etc.). Un cunoscut cântec al său este “Mă cunosc că-s sălăjancă”.
Indragita interpreta de muzica populara Sava Negrean Brudascu este o ardeleanca pastratoare de traditii.
A colindat tara in lung si-n lat, a trecut granita meleagurilor mioritice cu muzica ei, insa cel mai bine se simte in satul ei natal, Buciumi. Acesta este locul in care isi incarca bateriile, locul in care totul este invaluit intr-un sentiment de liniste, locul in care doamna Sava Negrean are cei mai credinciosi admiratori.
In satul ei natal, Sava Negrean Brudascu, a invatat sa cante in corul bisericii. A iubit muzica din prima clipa, iar apoi a cantat-o imprastiind in jurul sau bucurie, caldura, liniste. Crede in Dumnezeu mai presus de orice, iar credinta, felul de a fi, au transformat-o intr-un adevarat model. O particica din chipul ei si din mandrul port de pe Valea Agrijului au fost zugravite in interiorul bisericii din Buciumi.
Artista nu a avut o copilarie usoara. S-a nascut intr-o familie saraca, asa ca a muncit toata copilaria. Sava Negrean poarta cu ea o poveste diferita inca de la botez. Parintii i-au dat nume de baiat sa o ascunda, astfel, de un blestem.

Sursa: http://www.acasatv.ro/emisiuni/sava-negrean-brudascu-a-fost-botezata-cu-nume-de-baiat-pentru-a-fi-ferita-de-un-blestem.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

tinar - vip

Lista mea de bloguri

  • Discursul... - Locatia: barul "Rodica" din cartier Ora exacta: cu cateva ore in urma Este ora 9 seara. Am baut mult azi. Si doar mi s-a atras atentia ca daca mananc varza...
    Acum 12 ani
  • Poezie... - Ora poetica...INTRODUCERE...Sunt tare fericit, ca lemnele imi ard in soba, si frunzele nu mai vuiesc. De ce?!...Copacu-i toata vina...Caci l-am taiat!..Si ...
    Acum 13 ani
  • Stele - Betelgeuse - Betelgeuse este a doua stea ca stralucire din constelatia Orion. Este o stea semivariabila, localizata la 427 ani-lumina departare de Pamânt. Este...
    Acum 13 ani